Poezia,o confesiune a sufletului

Nu am privit niciodată poezia ca pe o artă generică.De ce?Fiindcă nu am scris niciodată un vers fiindcă erau în trend poeții,băieții sensibili,rimele sau rapperii.Deși recunosc,prima poezie nu am creat-o din propria inițiativă,am fost împins de la spate de maică-mea,ea,la rândul ei fiind o pasionată de arte cu speranța că și fiul ei are un dar ”aparte”.

Într-un final,dupa morale deșarte,m-a convins,a învins și i-am răspuns ”de ce nu un caiet sau poate o carte!”.În schimb nu mi-a plăcut niciodată să fiu silit să fac ceva,un sentiment neplăcut ce mă determină să nu caut creativitate in productivitate,ce îmi oferă o incapacitate de activitate.La un moment dat am reușit să scap de această ”povară”,însă cum anii au trecut,așa au venit și frustrările adulescentine. Nu mi-am dorit niciodată să îmi șterg o parte din trecut fiindcă asta mă definește,nu vreau să uit niciodată de unde am plecat și niciodată încotro mă îndrept ,însă dacă aș putea,aș șterge acea perioadă din memorie și din existență.Am auzit că timpul le rezolvă pe toate,în schimb nimeni nu menționează agonia ce se scurge odată cu el. Timpul a trecut,jurăminte s-au făcut și uite mă aflu în ipostaza de îndrăgostit,o dragoste nevinovată,însă urmată să fie dovedită,culmea,cerută printr-un cântec,nimic neobișnuit,voia doar să vadă dacă îmi pot depăși bariera asta comună,de a știi că nu știi dar tot ai încerca.Nu am facut-o,am regretat-o,iar după ce timpul a ”vindecat” totul am rămas cu decizia că nu voi mai fii în ipostaza aceea niciodată.Așa că nu am început să cânt melodii sau să recit poezii,am început să scriu propriile versuri cu propriile trăiri,propriile hârtii.Și aș fi vrut să zic ,,Eu sunt bine,știi?Știu ca-u fost doar niste prostii,dar și acum de-am fi....off..mama lor de inhibiții!”Însă nu s-a intamplat,a fost doar o înfiripare a imaginației și a nevoii noastre de a analiza și a perfecționa orice situație. Prin urmare am realizat un lucru și m-am împăcat cu gândul că nu pot scrie despre lucruri sau sentimente pe care nu le simt,nu le pot descrie,îmi pot doar imagina,iar imaginația se oprește la o bataie de palmă.Deci de fiecare dată când pun mâna pe pix și scriu o rimă nu fac artă,scriu doar ceea ce simt si ceea ce este real,prin urmare fac o confesiune.

#poezie #suflet #dramă #xd #confesiune